Liviu Ciobotariu a obținut sâmbătă primul trofeu al carierei, iar antrenorul a fost pus și pe glume după ce a bătut-o pe Farul în Supercupă, scor 1-0.
Succesul de sâmbătă a fost unul special pentru Liviu Ciobotariu, aflat la primul meci pe banca formației din Sfântu Gheorghe.
Liviu Ciobotariu se felicită pentru faptul că a mizat pe Ion Gheorghe, cel care a marcat unicul gol al meciului care a avut loc la Ploiești.
„Este o seară minunată! Este primul trofeu în cariera de antrenor. Le mulțumesc jucătorilor pentru că au făcut un joc foarte bun. Le-am spus că am așteptat atâția ani să iau și eu un trofeu. Am glumit! Ei sunt actorii principali, pentru că au fost receptivi la tot ce am discutat și ce am lucrat în cantonament. Am început ezitant 15 minute, am avut și șansă, pentru că Farul a avut situații de a marca. Dar când ești bine organizat, te ajută și șansă.
O seară minunată! Primul pas a fost cu dreptul, important este să ne menținem linie și să repetăm performanțele de aici. Sunt bucuros. Am fost inspirat că am început cu Ion Gheorghe. Mă bucur că mi-au ieșit lucrurile de la antrenament. Suntem pe un drum bun. Mulțumesc fanilor că au venit la stadion, sunt convins că le-am făcut o bucurie. În doi ani s-au câștigat trei trofee, așa că mă simțeam obligat moral”, a spus Ciobotariu.
Cum a arătat Sepsi în Supercupa României: Niczuly – D. Ciobotariu, M. Bălaşa, Ninaj, Oteliţă (Oroian 69) – N. Păun, J. Rodriguez – M. Ştefănescu (Damaşcan 85), C. Matei (Aganovic 79), Ion Gheorghe (A. Dumitrescu 70) – Safranko (Rondon 79).
Sepsi a cucerit al doilea trofeu din acest an, după victoria cu Universitatea Cluj din finala Cupei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER